Taxa auto 2018. Cum se va calcula și de când intră în vigoare
Eliminarea timbrului de mediu a fost o decizie satisfăcătoare pentru români, mai ales pentru cei cu bugete reduse care au văzut o oportunitate în achiziționarea unei mașini din străinătate.
Acum, însă, vine și reversul. Începând cu luna martie toți posesorii de autoturisme vor fi obligați să plătească o nouă taxă auto, care se va calcula în funcție de gradul de poluare.
Măsura a fost demarată pentru că:
- Toate formele de taxă auto anterioare au fost aspru criticate de Comisia Europeană și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, autoritățile cerând României să modifice legislația astfel încât să nu mai încalce Tratatul European.
- Peste 80% din totalul parcului auto are peste 10 ani vechime, ceea ce înseamnă un grad de poluare ridicat.
” Vrem ca poluarea să fie diminuată… Principiul va fi acelaşi, adică ”Poluatorul plăteşte!”. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie”, a precizat ministrul Graţiela Gavrilescu.
Această taxă se va plăti anual și se va aplica tuturor proprietarilor de mașini, indiferent că au plătit sau nu în trecut o altă taxă. Astfel, mașinile ar putea fi taxate în funcție de 3 criterii, precum:
- Capacitatea cilindrică a autovehicului
- Norma de poluare
- Cantitatea de emisii de dioxid de carbon
Potrivit președintelui ASSAI, Cristian Muntean ”maşinile cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă anuală mare, estimată la 200 euro/an. Maşinile cu normă de poluare Euro 5 şi Euro 6 vor achita în jur de 50 euro/an.”
Lasă un răspuns